joi, ianuarie 31, 2008

Dacia isi schimba sigla...dar naravul ba

Dacia lucrează la schimbarea siglei, ca parte a strategiei de repoziţionare pe piaţă, prin atragerea clienţilor tineri şi activi, potrivit datelor obţinute de EVZ. Noua siglă Dacia, prezentată în companie la sfârşitul săptămânii trecute, este o combinaţie între identităţile vizuale ale Renault şi Nissan, grupul din care face parte Dacia, dar păstrează aceeaşi formă. Schimbarea nu este radicală, fiind mai degrabă un „facelift“.

Albastrul siglei vechi va fi înlocuit cu gri metalizat, iar centrul va fi alb, similar siglei Renault. De la Nissan, logoul Dacia a păstrat plasarea numelui mărcii pe o bandă gri, cu litere negre. Oficialii companiei au refuzat să confirme aceste informaţii.

Dacia intenţionează să schimbe profilul clienţilor şi să poziţioneze Logan pe piaţă ca maşină ideală pentru tinerii între 25 şi 35 de ani. Procesul de schimbare a publicului-ţintă a început în urmă cu cel puţin un an. În mesajele transmise până acum pe diverse canale de comunicare, Loganul este asociat cu o maşină „generoasă“ ca spaţiu şi „inovatoare“, pentru că are toate dotările unei maşini scumpe, la preţuri mult mai mici.

A patra siglă

Aceasta este a patra siglă pe care o vor purta autoturismele produse la Mioveni. Prima siglă a Dacia (UAP) a folosit imaginea unui vultur, sigla cu tentă „chirilică“ a început să fie folosită din 1975, iar cea albastră, asemănătoare unui scut, a fost adoptată după achiziţia Dacia de către Renault şi este folosită în prezent.

„De regulă, schimbarea logoului unei companii se întâmplă în momentul în care sunt necesare aduceri la zi. În 2000, Dacia a schimbat sigla nu doar pentru că avea un nou proprietar, ci şi pentru că lansa o nouă gamă de produse şi ţintea un nou public“, ne-a declarat Constantin Stroe, vicepreşedintele Dacia. Dacia va lansa în această primăvară o nouă variantă de pick-up, al patrulea model derivat din Logan - după berlină, break (MCV) şi utilitară (VAN). În toamna acestui an va începe şi producţia unui model hatchback, derivat din Sandero, autoturism lansat la sfârşitul anului trecut în America de Sud. Se speculează că în curând se va lansa şi un SUV derivat din Logan.

Industria auto nu face schimbări radicale

Schimbările radicale ale siglei nu sunt caracteristice industriei auto şi se întâmplă foarte rar, potrivit Anetei Bogdan, specialist în branding al companiei Brandient. „Mai degrabă se fac «facelifturi», pentru a corecta diverse probleme ale mărcii sau pentru a indica o schimbare. Logoul pe care Dacia îl are în prezent nu este la fel de puternic ca numele mărcii“, a mai spus specialistul.

PUBLIC-ŢINTĂ

Un autoturism pentru clienţi activi

EVZ: Potrivit unor surse, Dacia va schimba logoul. Când se va întâmpla şi de ce?
Jacques Daniel: Nu vă voi răspunde foarte exact la întrebare. Marile mărci şi marile grupuri se gândesc întotdeauna la identitatea mărcilor lor. Şi Dacia, ca orice alt producător, nu neapărat de automobile, lucrează permanent la această identitate a mărcii sale. Nu avem însă în acest moment informaţii oficiale pe acest subiect. Lucrăm permanent la acest proiect, după cum vă spuneam, iar unele dintre încercările noastre se materializează, iar altele nu. Cred că în săptămânile viitoare veţi primi mai multe informaţii pe acest subiect.

Are legătură cu faptul că Dacia se adresează tot mai mult clienţilor tineri?
Aceasta este strategia pe care lucrăm acum, e adevărat. Imaginea Dacia se vrea una mai tânără, mai modernă. Am lucrat la clipurile publicitate, la imagini. Toţi producătorii de automobile speră să aibă clienţi mai tineri, activi, care, pot fi fidelizaţi şi rămân clienţii mărcii pentru mai mulţi zeci de ani. Deci încercăm să întinerim profilul clientului nostru. Între toate ofertele din piaţă, vrem să facem din Dacia o ofertă pentru clienţii tineri, care au nevoie de mobilitate.

Potrivit clasamentelor realizate frecvent de reviste de specialitate din străinătate, Dacia se plasează pe primele locuri din punct de vedere al calităţii şi al fiabilităţii. Asta nu spun doar testele specialiştilor, ci şi clienţii. Şi iată că Loganul este foarte bine primit la export. În timp ce românii visează la un Mercedes sau la un BMW, un german aş- teaptă câteva luni bune un Logan, în timp ce ar putea avea Mercedesul în câteva zile. Toate aceste elemente ne vor permite să ne batem cu orice marcă importată, fără a fi însă una dintre ele.

Niciun comentariu: